Bazin modern pentru delfinii Chen-Chen și Ni-Ni (VIDEO)

Tags: , , , ,

Consiliul Județean Constanța a inaugurat, astăzi, noul bazin acoperit pentru delfinii Chen-Chen și Ni-Ni, după ce acesta a fost realizat cu fonduri europene. „Mă bucur să inaugurez noua casă a delifinilor. Este o investiție din fonduri europene a C.J.C. Este un proiect pe termen mai lung, este primul pas făcut în dezvoltarea acestui Complex Muzeal. Lucrurile sunt bune și a început să se construiască și în Constanța. Este nevoie de mai multe mamifere. Până la sfârșitul anului, i-am cerut domnului Bîlbă (n.r. Adrian Bîlbă, directorul C.M.S.N.) să vină cu un proiect de achiziție a minim doi delfini, a unui leu de mare și a unor pinguini, toate urmând să fie realizate cu sprijinul C.J.C”, a declarat Horia Țuțuianu, președintele C.J.C.

Vechiul bazin al delfinilor va fi destinat leilor de mare.

„Vom face acolo un sanctuar pentru leii de mare. Pinguinii vor sta într-un bazin exterior. Problema lor nu este iarna, ci vara. Trebuie să găsim soluție de răcire a apei. Imediat după ce avem aceste soluții, vom aduce și pinguinii”, a declarat Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 12,8 milioane de lei, din care contribuția autorităților județului se ridică la  7,9 milioane de lei.

delfini

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*