Social-democrații, la „cârma” Constanței

Tags: , ,

Astăzi, la Palatul Administrativ din localitate, a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local Constanța. Întâlnirea a durat mai bine de două ore, timp în care consilierii locali aleși ai municipiului au fost validați, au depus jurământul, așa cum a făcut-o și primarul Decebal Făgădău, după care au ales și cei doi viceprimari. Pentru următorii ani, Costin Răsăuțeanu și Dumitru Babu, viceprimarii aleși, vor face echipă alături de edilul Decebal Făgădău pentru dezvoltarea Constanței. La sfârșitul întâlnirii, primarul nostru a făcut și câteva declarații importante.

„Din acest moment, administraţia locală este constituită. Vreau să le mulţumesc tuturor consilierilor locali pentru cum a decurs această şedinţă. Mă mulţumeşte votul politic pentru că cele două posturi de vicepremier au fost obţinute de PSD. Mă bucur să lucrez cu Dumitru Babu şi Costin Răsăuțeanu. Sunt tineri și vor veni cu ceva nou. La finalul acestui mandat, raportul de activitate se va autocomplete. Toate ședințele comsiiilor vor fi înregistrate și postate pe site. La fel și ședințele Consiliului Local. Nu plecăm de la idea că un partid este deținătorul puterii absolute. Vrem să învățăm unii de la alții și prin dezbatere să obținem cele mai bune rezultate. Prezența consilierilor în consiliile de administrație a unităților școlare este obligatorie, iar PSD va respecta acest lucru. Fac apel la mediul educational să îmi indice persoanele apte să reprezinte primarul în fața școlii. Începând de mâine, vor fi trei pași de schimbare în aparatul administrativ. Săptămâna viitoare voi convoca o ședință cu toți cei cu funcții de conducere în Primărie. În trei luni voi prezenta o organigramă ce va fi aprobată în Consiliul Local. Acel raport, acel audit anticorupție va continua. O vreme, achizițiile publice sunt stopate la nivelul Primăriei Municipiului Constanța. Eu îmi doresc ca până la finele anului toate studiile propuse vechiului Consiliul Local să fie realizate și puse în aplicare. Cei doi viceprimari au fost aleși. În primul rând, Costin Răsăuțeanu e o continuare a activității sale din mandatul anterior. Am fost mulșțumit de evoluția sa. Pe Dumitru Babu l-am propus pentru că vine din mediul privat cu o altă viziune. Dacă administrația locală suferă de ceva este de suficiență. Probabil domnul Babu va fi reprezentantul meu în comisia economică. Bulevardul Tomis va fi finalizat în jur de 1 septembrie. Oricum ritmul e mai scăzut pentru că nu vrem să strangulăm circulația pe bulevardul Tomis”, a declarat Decebal Făgădău.

 

fagadau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*